Formular A1 – Informatii utile

3758

Formular A1 – Ce este?

Formularul A1, numit si atestatul privind legislatia aplicabila, este un document comunitar emis de autoritatea competenta a statului de origine al unui salariat detasat intr-un alt stat membru UE, care confirma faptul ca pentru salariatul in cauza este aplicabila legislatia de asigurari sociale a statului de origine, si, in consecinta, contributiile de asigurari sociale sunt retinute si achitate in statul de origine.

Formularul A1 se emite si pentru lucratori independenti care presteaza temporar servicii intr-un stat membru, precum si pentru persoanele care se incadreaza in situatiile de PLURIACTIVITATE*.

Daca Formularul A1 nu va putea fi prezentat sau nu se va face dovada initierii demersurilor de obtinere a acestuia, autoritatile din tara gazda vor impune afilierea la sistemul de asigurari sociale al tarii gazda si plata contributiilor aferente in tara gazda. De cealalta parte, odata prezentat Formularul A1, autoritatile tarii gazda sunt obligate sa il recunoasca.

*Situatiile de pluriactivitate sunt incidente in cazul:

  • personalului aeronautic civil navigant;
  • soferilor de tir;
  • conducatorilor de tren;
  • expertilor IT sau din alte domenii, care presteaza activitatea simultan sau alternativ pe teritoriul mai multor state membre;
  • altor activitati care prin natura lor sunt desfasurate pe teritoriul mai multor state, concomitent sau alternativ;

Formular A1 – Solicitare

  • in cazul detasarii lucratorilor pentru o perioada determinata, intr-un alt stat membru;
  • cand lucratorii presteaza in mod obisnuit activitatea in mai multe state membre;
  • in situtia anumitor categorii de lucratori, precum functionarii publici;

Formular A1 – Beneficii

Iata de ce este util acest formular pentru toate persoanele care lucreaza in strainatate, pentru o perioada determinata de timp:

  • Nu au nevoie de permis de munca;
  • Nu trebuie sa obtina recunoasterea calificarilor profesionale; totusi, pentru anumite profesii, este necesara prezentarea unei declaratii scrise;
  • Contributiile vor fi retinute si platite catre autoritatile din tara de origine;
  • Beneficiaza de asigurare sociala in cadrul sistemului de asigurari sociale al tarii de origine;
  • In tara gazda vor fi aplicabile normele locale, ceea ce inseamna, de exemplu, ca s-ar putea sa fie necesara plata pentru unele servicii care in tara de origine sunt furnizate gratuit; in consecinta este necesara o buna informare cu privire la diversele sisteme de securitate sociala din UE;
  • In momentul in care intervine pensionarea, nu va mai fi necsara contactarea institutiilor de securitate sociala din tari diferite – institutiile din tara gazda nu vor fi implicate.
  • Normele UE garanteaza aplicabilitatea asigurarilor sociale din cadrul sistemului de securitate din tara de origine, dar nu exista acte legislative aplicabile la nivel european care sa stabileasca ce regim de impozitare vor avea veniturile obtinute pe durata detasarii. Domeniul este reglementat de legislatiile nationale si de o serie de acorduri fiscale bilaterale, dar acestea difera considerabil si nu acopera toate situatiile posibile.

Pentru detalii puteti contacta:

S.C. ALKA MANAGEMENT PARTNER SRL 

jud. Arges, Pitesti, b-dul Petrochimistilor;

tel: 0722 711 546

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here